CONSTITUŢIA
ROMÂNIEI din 21 noiembrie 1991 - REPUBLICARE*)
Forma
sintetică la data 30-nov-2016. Acest act a fost creat utilizând tehnologia
SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt
mărci înregistrate ale Wolters Kluwer.
(1)România este stat
naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2)Forma de guvernământ
a statului român este republica.
(3)România este stat de
drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi
libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi
sunt garantate.
(4)Statul se organizează
potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -
legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul
democraţiei constituţionale.
(5)În România, respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
(1)Suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice
şi corecte, precum şi prin referendum.
(2)Nici un grup şi nici
o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
(1)Teritoriul României este
inalienabil.
(2)Frontierele
ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea
principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului
internaţional.
(3)Teritoriul este organizat,
sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În
condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
(4)Pe teritoriul statului
român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.
Art. 4: Unitatea
poporului şi egalitatea între cetăţeni
(1)Statul are ca fundament
unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
(2)România este patria
comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi,
fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică,
de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă
politică, de avere sau de origine socială.
(1)Cetăţenia
română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în
condiţiile prevăzute de legea organică.
(2)Cetăţenia
română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin
naştere.
(1)Statul recunoaşte
şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea
identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2)Măsurile de
protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi
exprimarea identităţii persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu
principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi
cetăţeni români.
Art. 7: Românii din
străinătate
Statul sprijină
întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor
ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea
şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice
şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui
cetăţeni sunt.
Art. 8: Pluralismul
şi partidele politice
(1)Pluralismul în societatea
românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale.
(2)Partidele politice se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea în
condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea
voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea
naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi
principiile democraţiei.
Art. 9: Sindicatele,
patronatele şi asociaţiile profesionale
Sindicatele, patronatele şi
asociaţiile profesionale se constituie şi îşi
desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în
condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la
promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor
lor.
Art. 10: Relaţii
internaţionale
România întreţine şi
dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest
cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile
şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Art. 11: Dreptul
internaţional şi dreptul intern
(1)Statul român se
obligă să îndeplinească întocmai şi cu
bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care
este parte.
(2)Tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3)În cazul în care un tratat
la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după
revizuirea Constituţiei.
(1)Drapelul României este
tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare
începând de la lance: albastru, galben, roşu.
(2)Ziua naţională a
României este 1 Decembrie.
(3)Imnul naţional al
României este "Deşteaptă-te române".
(4)Stema ţării
şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.
În România, limba oficială
este limba română.
Capitala României este municipiul
Bucureşti.
TITLUL II: Drepturile,
libertăţile şi îndatoririle fundamentale
CAPITOLUL I: Dispoziţii comune
(1)Cetăţenii
beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin
Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile
prevăzute de acestea.
(2)Legea dispune numai pentru
viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Art. 16: Egalitatea în drepturi
(1)Cetăţenii sunt
egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări.
(2)Nimeni nu este mai presus
de lege.
(3)Funcţiile şi
demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română
şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea
de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor
funcţii şi demnităţi.
(4)În condiţiile
aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii
care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de
a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 17: Cetăţenii români în
străinătate
Cetăţenii români
se bucură în străinătate de protecţia statului român
şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu
excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din
ţară.
Art. 18: Cetăţenii străini şi
apatrizii
(1)Cetăţenii
străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de
protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată
de Constituţie şi de alte legi.
(2)Dreptul de azil se
acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea
tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este
parte.
Art. 19: Extrădarea şi expulzarea
(1)Cetăţeanul român
nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2)Prin derogare de la
prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi
extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care
România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de
reciprocitate.
(3)Cetăţenii
străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei
convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.
(4)Expulzarea sau
extrădarea se hotărăşte de justiţie.
Art. 20: Tratatele internaţionale privind
drepturile omului
(1)Dispoziţiile
constituţionale privind drepturile şi libertăţile
cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în
concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2)Dacă există
neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au
prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai
favorabile.
Art. 21: Accesul liber la justiţie
(1)Orice persoană se
poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2)Nici o lege nu poate
îngrădi exercitarea acestui drept.
(3)Părţile au
dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
(4)Jurisdicţiile
speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
CAPITOLUL II: Drepturile şi libertăţile
fundamentale
Art. 22: Dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică
(1)Dreptul
la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi
psihică ale persoanei sunt garantate.
(2)Nimeni nu
poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament
inuman ori degradant.
(3)Pedeapsa
cu moartea este interzisă.
Art. 23: Libertatea individuală
(1)Libertatea
individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2)Percheziţionarea,
reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile
şi cu procedura prevăzute de lege.
(3)Reţinerea
nu poate depăşi 24 de ore.
(4)Arestarea
preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului
penal.
(5)În cursul
urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel
mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile,
fără ca durata totală să depăşească un
termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile.
(6)În faza
de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii,
să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea
şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de
îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au
determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa
constată că nu există temeiuri noi care să justifice
menţinerea privării de libertate.
(7)Încheierile
instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse
căilor de atac prevăzute de lege.
(8)Celui
reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă,
în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale
arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la
cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit
din oficiu.
(9)Punerea
în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă
motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte
situaţii prevăzute de lege.
(10)Persoana
arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate
provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
(11)Până
la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de
condamnare, persoana este considerată nevinovată.
(12)Nici o
pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în
condiţiile şi în temeiul legii.
(13)Sancţiunea
privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
(1)Dreptul
la apărare este garantat.
(2)În tot
cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.
(1)Dreptul
la liberă circulaţie, în ţară şi în
străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile
exercitării acestui drept.
(2)Fiecărui
cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau
reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum
şi de a reveni în ţară.
Art. 26: Viaţa intimă, familială
şi privată
(1)Autorităţile
publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială
şi privată.
(2)Persoana
fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă
nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea
publică sau bunele moravuri.
Art. 27: Inviolabilitatea domiciliului
(1)Domiciliul
şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau
rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane
fără învoirea acesteia.
(2)De la prevederile alineatului (1)
se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a)executarea
unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b)înlăturarea
unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
c)apărarea
securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d)prevenirea
răspândirii unei epidemii.
(3)Percheziţia
se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile
şi în formele prevăzute de lege.
(4)Percheziţiile
în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul
infracţiunilor flagrante.
Art. 28: Secretul corespondenţei
Secretul scrisorilor, al
telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice
şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Art. 29: Libertatea conştiinţei
(1)Libertatea
gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi
constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă
religioasă, contrare convingerilor sale.
(2)Libertatea
conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în
spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3)Cultele
religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii,
în condiţiile legii.
(4)În
relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de învrăjbire religioasă.
(5)Cultele
religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de
sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în
armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6)Părinţii
sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,
educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Art. 30: Libertatea de exprimare
(1)Libertatea
de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.
(2)Cenzura
de orice fel este interzisă.
(3)Libertatea
presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4)Nici o
publicaţie nu poate fi suprimată.
(5)Legea
poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face
publică sursa finanţării.
(6)Libertatea
de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7)Sunt
interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii,
îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la
separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8)Răspunderea
civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la
cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de
multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile
legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Art. 31: Dreptul la informaţie
(1)Dreptul
persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate
fi îngrădit.
(2)Autorităţile
publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure
informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice
şi asupra problemelor de interes personal.
(3)Dreptul
la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de
protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4)Mijloacele
de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5)Serviciile
publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să
garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului
la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar
asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.
Art. 32: Dreptul la
învăţătură
(1)Dreptul
la învăţătură este asigurat prin
învăţământul general obligatoriu, prin
învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin
învăţământul superior, precum şi prin alte forme de
instrucţie şi de perfecţionare.
(2)Învăţământul
de toate gradele se desfăşoară în limba română. În
condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura
şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3)Dreptul
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a
învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite
în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare
a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4)Învăţământul
de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de
studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate
şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5)Învăţământul
de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat,
particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6)Autonomia
universitară este garantată.
(7)Statul
asigură libertatea învăţământului religios, potrivit
cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat,
învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
(1)Accesul
la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2)Libertatea
persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile
culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită.
(3)Statul
trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale,
sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi
conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii
contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în
lume.
Art. 34: Dreptul la ocrotirea
sănătăţii
(1)Dreptul
la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2)Statul
este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a
sănătăţii publice.
(3)Organizarea
asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru
boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul
exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor
paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a
sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc
potrivit legii.
Art. 35: Dreptul la mediu sănătos
(1)Statul
recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător
sănătos şi echilibrat ecologic.
(2)Statul
asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3)Persoanele
fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul
înconjurător.
(1)Cetăţenii
au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua
alegerilor inclusiv.
(2)Nu au
drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie,
şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească
definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
(1)Au
dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc
condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este
interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul
(3).
(2)Candidaţii
trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de
cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau
în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de
ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani
pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
Art. 38: Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condiţiile
aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au
dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European.
Art. 39: Libertatea întrunirilor
Mitingurile,
demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi
se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic,
fără nici un fel de arme.
(1)Cetăţenii
se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în
alte forme de asociere.
(2)Partidele
sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de
drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a
independenţei României sunt neconstituţionale.
(3)Nu pot
face parte din partide politice judecătorii Curţii
Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi
ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari
publici stabilite prin lege organică.
(4)Asociaţiile
cu caracter secret sunt interzise.
Art. 41: Munca şi protecţia
socială a muncii
(1)Dreptul
la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a
ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2)Salariaţii
au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc
securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de
muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim
brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă
plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea
profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin
lege.
(3)Durata
normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4)La
muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5)Dreptul
la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu
al convenţiilor colective sunt garantate.
Art. 42: Interzicerea muncii forţate
(1)Munca
forţată este interzisă.
(2)Nu constituie muncă
forţată:
a)activităţile
pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele
desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase
sau de conştiinţă;
b)munca
unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada
de detenţie sau de libertate condiţionată;
c)prestaţiile
impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol,
precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale
stabilite de lege.
(1)Salariaţii
au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,
economice şi sociale.
(2)Legea
stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui
drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor
esenţiale pentru societate.
Art. 44: Dreptul de proprietate privată
(1)Dreptul
de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.
Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2)Proprietatea
privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege,
indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot
dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în
condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană
şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe
bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege
organică, precum şi prin moştenire legală.
(3)Nimeni nu
poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă
despăgubire.
(4)Sunt
interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită
în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale,
etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor.
(5)Pentru
lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul
oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a
despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau
construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile
autorităţii.
(6)Despăgubirile
prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu
proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.
(7)Dreptul
de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la
respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8)Averea
dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al
dobândirii se prezumă.
(9)Bunurile
destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii
pot fi confiscate numai în condiţiile legii.
Accesul liber al persoanei
la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea
acestora în condiţiile legii sunt garantate.
Dreptul la moştenire
este garantat.
(1)Statul
este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure
cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2)Cetăţenii
au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la
asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la
ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice
sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la
măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
(1)Familia
se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între
soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea
copiilor.
(2)Condiţiile
de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se
stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată
numai după căsătoria civilă.
(3)Copiii
din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din
căsătorie.
Art. 49: Protecţia copiilor şi a
tinerilor
(1)Copiii
şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de
asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2)Statul
acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea
copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a
copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3)Exploatarea
minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna
sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în
primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4)Minorii
sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5)Autorităţile
publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor
pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică,
socială, economică, culturală şi sportivă a
ţării.
Art. 50: Protecţia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se
bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea
unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi
de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor
cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi
îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
Art. 51: Dreptul de petiţionare
(1)Cetăţenii
au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin
petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
(2)Organizaţiile
legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele
colectivelor pe care le reprezintă.
(3)Exercitarea
dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4)Autorităţile
publice au obligaţia să răspundă la petiţii în
termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.
Art. 52: Dreptul persoanei vătămate de
o autoritate publică
(1)Persoana
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,
de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este
îndreptăţită să obţină recunoaşterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea
pagubei.
(2)Condiţiile
şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege
organică.
(3)Statul
răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi
nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au
exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă
neglijenţă.
Art. 53: Restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi
(1)Exerciţiul
unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege
şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea
securităţii naţionale, a ordinii, a
sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a
libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea
instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei
calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit
de grav.
(2)Restrângerea
poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu
situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod
nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului
sau a libertăţii.
CAPITOLUL III: Îndatoririle fundamentale
Art. 54: Fidelitatea faţă de
ţară
(1)Fidelitatea
faţă de ţară este sacră.
(2)Cetăţenii
cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi
militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a
obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune
jurământul cerut de lege.
(1)Cetăţenii
au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2)Condiţiile
privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege
organică.
(3)Cetăţenii
pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta
de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice.
Art. 56: Contribuţii financiare
(1)Cetăţenii
au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la
cheltuielile publice.
(2)Sistemul
legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor
fiscale.
(3)Orice
alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în
situaţii excepţionale.
Art. 57: Exercitarea drepturilor şi a
libertăţilor
Cetăţenii
români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie
să-şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună-credinţă, fără să
încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.
CAPITOLUL IV: Avocatul Poporului
(1)Avocatul
Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor
şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului
Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate.
(2)Avocatul
Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior.
(3)Organizarea
şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin
lege organică.
Art. 59: Exercitarea atribuţiilor
(1)Avocatul
Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea
persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor, în
limitele stabilite de lege.
(2)Autorităţile
publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în
exercitarea atribuţiilor sale.
Art. 60: Raportul în faţa Parlamentului
Avocatul Poporului
prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la
cererea acestora. Rapoartele pot conţine recomandări privind
legislaţia sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea
drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.
TITLUL
III: Autorităţile
publice
SECŢIUNEA
1: Organizare şi
funcţionare
(1)Parlamentul
este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării.
(2)Parlamentul
este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2)Organizaţiile
cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale,
care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în
Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii
electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi
reprezentaţi numai de o singură organizaţie.
(3)Numărul
deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea
electorală, în raport cu populaţia ţării.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se
prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau
de urgenţă, până la încetarea acestora.
(2)Alegerile
pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se
desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de
la dizolvarea Parlamentului.
(3)Parlamentul
nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel
mult 20 de zile de la alegeri.
(4)Mandatul
Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului
Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită
Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi
organice.
(5)Proiectele
de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului
precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
(1)Organizarea
şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament
propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele
aprobate de acestea.
(2)Fiecare
Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei
Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata
mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt
aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente
pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.
(3)Deputaţii
şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
(4)Fiecare
Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui
comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot
constitui comisii comune.
(5)Birourile
permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit
configuraţiei politice a fiecărei Camere.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
(2)Camerele
îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe
comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a)primirea
mesajului Preşedintelui României;
b)aprobarea
bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c)declararea
mobilizării totale sau parţiale;
d)declararea
stării de război;
e)suspendarea
sau încetarea ostilităţilor militare;
f)aprobarea
strategiei naţionale de apărare a ţării;
g)examinarea
rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h)numirea,
la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor de
informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii
acestor servicii;
i)numirea
Avocatului Poporului;
j)stabilirea
statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea
indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k)îndeplinirea
altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se
exercită în şedinţă comună.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe
an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi
sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu
poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
(2)Camera
Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare,
la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei
Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al
senatorilor.
(3)Convocarea
Camerelor se face de preşedinţii acestora.
Art. 67: Actele juridice
şi cvorumul legal
Camera Deputaţilor
şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în
prezenţa majorităţii membrilor.
Art. 68: Caracterul
public al şedinţelor
(1)Şedinţele
celor două Camere sunt publice.
(2)Camerele
pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.
SECŢIUNEA
2: Statutul deputaţilor
şi al senatorilor
Art. 69: Mandatul
reprezentativ
(1)În exercitarea
mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2)Orice
mandat imperativ este nul.
Art. 70: Mandatul
deputaţilor şi al senatorilor
(1)Deputaţii
şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii
legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii
şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin
lege organică.
(2)Calitatea
de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor
nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de
incompatibilitate ori de deces.
(1)Nimeni nu
poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.
(2)Calitatea
de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei
funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al
Guvernului.
(3)Alte
incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 72: Imunitatea
parlamentară
(1)Deputaţii
şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2)Deputaţii
şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în
judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu
voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu
pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi
fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală
se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată
aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3)În caz de
infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi
reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul
justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra
reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera
sesizată constată că nu există temei pentru reţinere,
va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
(1)Parlamentul
adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
(2)Legile
constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.
(3)Prin lege
organică se reglementează:
a)sistemul
electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Electorale Permanente;
b)organizarea,
funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c)statutul
deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi
a celorlalte drepturi ale acestora;
d)organizarea
şi desfăşurarea referendumului;
e)organizarea
Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f)regimul
stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor
armate şi al stării de război;
g)regimul
stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h)infracţiunile,
pedepsele şi regimul executării acestora;
i)acordarea
amnistiei sau a graţierii colective;
j)statutul
funcţionarilor publici;
l)organizarea
şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a
Curţii de Conturi;
m)regimul
juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n)organizarea
generală a învăţământului;
o)organizarea
administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală;
p)regimul
general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
r)statutul
minorităţilor naţionale din România;
s)regimul
general al cultelor;
t)celelalte
domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
Art. 74: Iniţiativa
legislativă
(1)Iniţiativa
legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor,
senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni
cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la
iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel
puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din
aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie
înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei
iniţiative.
(2)Nu pot
face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele
fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.
(3)Guvernul
îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea
proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca
primă Cameră sesizată.
(4)Deputaţii,
senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la
iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai
în forma cerută pentru proiectele de legi.
(5)Propunerile
legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte,
ca primă Cameră sesizată.
(1)Se supun spre
dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră
sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru
ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a
măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau
acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la
articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul
(2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k),
l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul
105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2)
şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi
(5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri
legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă
Cameră sesizată, Senatului.
(2)Prima
Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru
coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de
zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că
proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3)După
adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată,
proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va
decide definitiv.
(4)În cazul
în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit
alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea
este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este
de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se
întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în
procedură de urgenţă.
(5)Dispoziţiile
alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod
corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă
o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei
Camere.
Art. 76: Adoptarea
legilor şi a hotărârilor
(1)Legile
organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă
cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2)Legile
ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii
membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
(3)La
cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de
urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.
(1)Legea se
trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se
face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2)Înainte
de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură
dată, reexaminarea legii.
(3)Dacă
Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut
verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face
în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de
la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a
confirmat constituţionalitatea.
Art. 78: Intrarea în
vigoare a legii
Legea se publică în
Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la
data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în
textul ei.
(1)Consiliul
Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care
avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării,
unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine
evidenţa oficială a legislaţiei României.
(2)Înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin
lege organică.
CAPITOLUL II: Preşedintele României
(1)Preşedintele
României reprezintă statul român şi este garantul independenţei
naţionale, al unităţii şi al integrităţii
teritoriale a ţării.
(2)Preşedintele
României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop,
Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile
statului, precum şi între stat şi societate.
Art. 81: Alegerea Preşedintelui
(1)Preşedintele
României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat.
(2)Este
declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea
de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3)În cazul
în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate,
se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi
stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur.
Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi.
(4)Nici o
persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României
decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Art. 82: Validarea mandatului şi depunerea
jurământului
(1)Rezultatul
alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de
Curtea Constituţională.
(2)Candidatul a cărui alegere a
fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a
Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi
dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea
spirituală şi materială a poporului român, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr
democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi
integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute
Dumnezeu!".
(1)Mandatul
Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data
depunerii jurământului.
(2)Preşedintele
României îşi exercită mandatul până la depunerea
jurământului de Preşedintele nou ales.
(3)Mandatul
Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz
de război sau de catastrofă.
Art. 84: Incompatibilităţi şi
imunităţi
(1)În timpul
mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid
şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau
privată.
(2)Preşedintele
României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1)
se aplică în mod corespunzător.
(1)Preşedintele
României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru
şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de
Parlament.
(2)În caz de
remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului,
Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea
primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3)Dacă
prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia
politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita
atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza
aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Art. 86: Consultarea Guvernului
Preşedintele României
poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de
importanţă deosebită.
Art. 87: Participarea la şedinţele
Guvernului
(1)Preşedintele
României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat
probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea
ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea
primului-ministru, în alte situaţii.
(2)Preşedintele
României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Preşedintele României
adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme
politice ale naţiunii.
Art. 89: Dizolvarea Parlamentului
(1)După
consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor
grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve
Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea
Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai
după respingerea a cel puţin două solicitări de
învestitură.
(2)În cursul
unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(3)Parlamentul
nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui
României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de
asediu sau de urgenţă.
Preşedintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului
să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de
interes naţional.
Art. 91: Atribuţii în domeniul politicii
externe
(1)Preşedintele
încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern,
şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se
aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2)Preşedintele,
la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor
diplomatice.
(3)Reprezentanţii
diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României.
Art. 92: Atribuţii în domeniul
apărării
(1)Preşedintele
României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte
funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării.
(2)El poate
declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea
parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri
excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior
aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3)În caz de
agresiune armată îndreptată împotriva ţării,
Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi
le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un
mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de
drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
(4)În caz de
mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe
toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune,
se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor.
(1)Preşedintele
României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de
urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi
administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea
acesteia.
(2)Dacă
Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel
mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
Preşedintele României
îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a)conferă
decoraţii şi titluri de onoare;
b)acordă
gradele de mareşal, de general şi de amiral;
c)numeşte
în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
d)acordă
graţierea individuală.
Art. 95: Suspendarea din funcţie
(1)În cazul
săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile
Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din
funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii
Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii
cu privire la faptele ce i se impută.
(2)Propunerea
de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o
treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce,
neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3)Dacă
propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de
zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu
votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor
şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
României pentru înaltă trădare.
(2)Propunerea
de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la
cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(3)De la
data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele
este suspendat de drept.
(4)Competenţa
de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare.
(1)Vacanţa
funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de
demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării
atribuţiilor sau de deces.
(2)În termen
de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de
Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou
Preşedinte.
(1)Dacă
funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă
Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în
imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile,
interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de
preşedintele Camerei Deputaţilor.
(2)Atribuţiile
prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului
funcţiei prezidenţiale.
Art. 99: Răspunderea preşedintelui
interimar
Dacă persoana care
asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României
săvârşeşte fapte grave, prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, se aplică articolul 95 şi articolul 98.
Art. 100: Actele
Preşedintelui
(1)În
exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete
care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage
inexistenţa decretului.
(2)Decretele
emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale
prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92
alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94
literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru.
Art. 101: Indemnizaţia
şi celelalte drepturi
Indemnizaţia şi
celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege.
(1)Guvernul,
potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice.
(2)În
îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele
sociale interesate.
(3)Guvernul
este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri
stabiliţi prin lege organică.
(1)Preşedintele
României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în
urma consultării partidului care are majoritatea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor
reprezentate în Parlament.
(2)Candidatul
pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la
desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a
întregii liste a Guvernului.
(3)Programul
şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat,
în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere
Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Art. 104: Jurământul
de credinţă
(1)Primul-ministru,
miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune
individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de la
articolul 82.
(2)Guvernul
în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită
mandatul, începând de la data depunerii jurământului.
(1)Funcţia
de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei
funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de
senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei
funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul
organizaţiilor cu scop comercial.
(2)Alte
incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.
Art. 106: Încetarea
funcţiei de membru al Guvernului
Funcţia de membru al
Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum
şi în alte cazuri prevăzute de lege.
(1)Primul-ministru
conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia,
respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei
Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la
politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2)Preşedintele
României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3)Dacă
primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la
articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de
a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un
alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini
atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern.
Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării
atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia
activitatea în Guvern.
(4)Prevederile
alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi
celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o
perioadă de cel mult 45 de zile.
(1)Guvernul
adoptă hotărâri şi ordonanţe.
(2)Hotărârile
se emit pentru organizarea executării legilor.
(3)Ordonanţele
se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de aceasta.
(4)Hotărârile
şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de
primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au
obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică
numai instituţiilor interesate.
Art. 109: Răspunderea
membrilor Guvernului
(1)Guvernul
răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa
activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu
ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele
acestuia.
(2)Numai
Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul
să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru
faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a
cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune
suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui
membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa
de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.
(3)Cazurile
de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt
reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Art. 110: Încetarea
mandatului
(1)Guvernul
îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor
parlamentare generale.
(2)Guvernul
este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau
dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3)În
situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile
articolului 103.
(4)Guvernul
al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2)
îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor
publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
CAPITOLUL IV: Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Art. 111: Informarea
Parlamentului
(1)Guvernul
şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului
parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile
şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de
comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În
cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea
prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de
stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2)Membrii
Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se
solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.
Art. 112: Întrebări,
interpelări şi moţiuni simple
(1)Guvernul
şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să
răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de
deputaţi sau de senatori, în condiţiile prevăzute de
regulamentele celor două Camere ale Parlamentului.
(2)Camera
Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care
să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de
politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o
problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
(1)Camera
Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot
retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de
cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor.
(2)Moţiunea
de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime
din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se
comunică Guvernului la data depunerii.
(3)Moţiunea
de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost
prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
(4)Dacă
moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi
senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o
nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care
Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114.
Art. 114: Angajarea
răspunderii Guvernului
(1)Guvernul
îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor
şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui
program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui
proiect de lege.
(2)Guvernul
este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3
zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică
generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile
articolului 113.
(3)Dacă
Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat,
modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se
consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de
politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4)În cazul
în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit
alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa
comună a celor două Camere.
Art. 115: Delegarea
legislativă
(1)Parlamentul
poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite
ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2)Legea de
abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la
care se pot emite ordonanţe.
(3)Dacă
legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării
Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea
termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor
ordonanţei.
(4)Guvernul
poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia
de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
(5)Ordonanţa
de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre
dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă
să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial
al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă
în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la
trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera
sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este
considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide
de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de
urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu
majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6)Ordonanţele
de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor
constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale
statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute
de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de
trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
(7)Ordonanţele
cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege
în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au
încetat potrivit alineatului (3).
(8)Prin
legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul,
măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de
aplicare a ordonanţei.
CAPITOLUL V: Administraţia publică
SECŢIUNEA
1: Administraţia
publică centrală de specialitate
(1)Ministerele
se organizează numai în subordinea Guvernului.
(2)Alte organe
de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau
ca autorităţi administrative autonome.
(1)Ministerele
se înfiinţează, se organizează şi funcţionează
potrivit legii.
(2)Guvernul
şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe
de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte
această competenţă.
(3)Autorităţi
administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
(1)Armata
este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea
suveranităţii, a independenţei şi a unităţii
statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a
democraţiei constituţionale. În condiţiile legii şi ale tratatelor
internaţionale la care România este parte, armata contribuie la
apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară
şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea
păcii.
(2)Structura
sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a
economiei şi a teritoriului pentru apărare, precum şi statutul
cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
(3)Prevederile
alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi
celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii.
(4)Organizarea
de activităţi militare sau paramilitare în afara unei
autorităţi statale este interzisă.
(5)Pe
teritoriul României pot intra, staţiona, desfăşura
operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau
ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
Art. 119: Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării
Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar
activităţile care privesc apărarea ţării şi
securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii
internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de
alianţă militară, precum şi la acţiuni de
menţinere sau de restabilire a păcii.
SECŢIUNEA
2: Administraţia
publică locală
(1)Administraţia
publică din unităţile administrativ-teritoriale se
întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi
deconcentrării serviciilor publice.
(2)În
unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere
semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii
naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu
autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile
publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea
organică.
Art. 121: Autorităţi
comunale şi orăşeneşti
(1)Autorităţile
administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală
în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii
aleşi, în condiţiile legii.
(2)Consiliile
locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca
autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile
publice din comune şi din oraşe.
(3)Autorităţile
prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile
administrativ-teritoriale ale municipiilor.
(1)Consiliul
judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti,
în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
(2)Consiliul
judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile
legii.
(1)Guvernul
numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti.
(2)Prefectul
este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale din unităţile
administrativ-teritoriale.
(3)Atribuţiile
prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4)Între
prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi
consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de
altă parte, nu există raporturi de subordonare.
(5)Prefectul
poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al
consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
(la
data 09-iul-2015 Art. 123, alin. (5) din titlul III, capitolul V, sectiunea 2 a
se vedea referinte de aplicare din Decizia
11/2015 )
CAPITOLUL VI: Autoritatea judecătorească
SECŢIUNEA 1: Instanţele judecătoreşti
Art. 124: Înfăptuirea
justiţiei
(1)Justiţia
se înfăptuieşte în numele legii.
(2)Justiţia
este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3)Judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii.
Art. 125: Statutul
judecătorilor
(1)Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
legii.
(2)Propunerile
de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea
judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.
(3)Funcţia
de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
Art. 126: Instanţele
judecătoreşti
(1)Justiţia
se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
(2)Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată
sunt prevăzute numai prin lege.
(3)Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi
aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
(la
data 03-iul-2009 Art. 126, alin. (3) din titlul III, capitolul VI, sectiunea 1
a fost in legatura cu Decizia
838/2009 )
(4)Compunerea
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de
funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5)Este
interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege
organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite
materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din
afara magistraturii.
(6)Controlul
judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor
publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia
celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de
comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ
sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor
vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii
din ordonanţe declarate neconstituţionale.
Art. 127: Caracterul
public al dezbaterilor
Şedinţele de
judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.
Art. 128: Folosirea limbii
materne şi a interpretului în justiţie
(1)Procedura
judiciară se desfăşoară în limba română.
(2)Cetăţenii
români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul
să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de
judecată, în condiţiile legii organice.
(3)Modalităţile
de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2), inclusiv prin
folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să
nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice
cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.
(4)Cetăţenii
străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba
română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele
şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a
pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat
în mod gratuit.
Art. 129: Folosirea
căilor de atac
Împotriva hotărârilor
judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Instanţele
judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor.
SECŢIUNEA 2: Ministerul Public
Art. 131: Rolul
Ministerului Public
(1)În
activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele
generale ale societăţii şi apără ordinea de drept,
precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
(2)Ministerul
Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi
în parchete, în condiţiile legii.
(3)Parchetele
funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc
şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare, în condiţiile legii.
Art. 132: Statutul
procurorilor
(1)Procurorii
îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului
ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.
(2)Funcţia
de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul superior.
SECŢIUNEA 3: Consiliul Superior al Magistraturii
(1)Consiliul
Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei.
(2)Consiliul
Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:
a)14 sunt
aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi
validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una
pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este
compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b)2
reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul
dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională
şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la
lucrările în plen;
c)ministrul
justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie.
(3)Preşedintele
Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce
nu poate fi reînnoit, dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul
(2) litera a).
(4)Durata
mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5)Hotărârile
Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6)Preşedintele
României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii
la care participă.
(7)Hotărârile
Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu
excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2).
(1)Consiliul
Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în
funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia
celor stagiari, în condiţiile legii.
(2)Consiliul
Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de
judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii
disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii
stabilite prin legea sa organică. În aceste situaţii, ministrul
justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot.
(3)Hotărârile
Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi
atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4)Consiliul
Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii
stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant
al independenţei justiţiei.
TITLUL IV: Economia şi
finanţele publice
(1)Economia României este economie
de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi
concurenţă.
a)libertatea
comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b)protejarea
intereselor naţionale în activitatea economică, financiară
şi valutară;
c)stimularea
cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a
artei şi protecţia dreptului de autor;
d)exploatarea
resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;
e)refacerea
şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic;
f)crearea
condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii
vieţii;
g)aplicarea
politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu
obiectivele Uniunii Europene.
(1)Proprietatea este
publică sau privată.
(2)Proprietatea publică
este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(3)Bogăţiile de
interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial
energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental,
precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice.
(4)Bunurile proprietate
publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi
date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot
fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în
folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
(5)Proprietatea privată
este inviolabilă, în condiţiile legii organice.
(1)Formarea, administrarea,
întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale
unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor
publice sunt reglementate prin lege.
(2)Moneda naţională
este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării
la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte
circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii
Europene.
Art. 138: Bugetul
public naţional
(1)Bugetul public
naţional cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale
judeţelor.
(2)Guvernul elaborează
anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de
stat, pe care le supune, separat, aprobării Parlamentului.
(3)Dacă legea bugetului
de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost
adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului
bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul
asigurărilor sociale de stat ale anului precedent, până la adoptarea
noilor bugete.
(4)Bugetele locale se
elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile
legii.
(5)Nici o cheltuială
bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de
finanţare.
Art. 139: Impozite,
taxe şi alte contribuţii
(1)Impozitele, taxele şi
orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului
asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2)Impozitele şi taxele
locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi
în condiţiile legii.
(3)Sumele reprezentând
contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile
legii, numai potrivit destinaţiei acestora.
(1)Curtea de Conturi
exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de
întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului
public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea
Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele
judecătoreşti specializate.
(2)Curtea de Conturi
prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale
bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând
şi neregulile constatate.
(3)La cererea Camerei
Deputaţilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de
gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate.
(4)Consilierii de conturi
sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi
prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în
exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia.
Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege
pentru judecători.
(5)Curtea de Conturi se
înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament,
din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a
Curţii.
(6)Revocarea membrilor
Curţii de Conturi se face de către Parlament, în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
Art. 141: Consiliul
Economic şi Social
Consiliul Economic şi Social
este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de
specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare,
organizare şi funcţionare.
TITLUL V: Curtea
Constituţională
(1)Curtea
Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
(2)Curtea
Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi
pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3)Trei judecători sunt
numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de
Preşedintele României.
(4)Judecătorii
Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele
acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5)Curtea Constituţională
se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în
condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii.
Art. 143: Condiţii
pentru numire
Judecătorii Curţii
Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică
superioară, înaltă competenţă profesională şi o
vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în
învăţământul juridic superior.
Funcţia de judecător al
Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul juridic superior.
Art. 145: Independenţa
şi inamovibilitatea
Judecătorii Curţii
Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor
şi inamovibili pe durata acestuia.
Curtea Constituţională
are următoarele atribuţii:
a)se pronunţă
asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre
preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25
de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire
a Constituţiei;
b)se pronunţă
asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de
cel puţin 25 de senatori;
c)se pronunţă
asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la
sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui
grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi
sau de cel puţin 25 de senatori;
d)hotărăşte
asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi
ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor
judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de
neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
(la
data 01-ian-2011 Art. 146, litera D. din titlul V a se vedea referinte de
aplicare din Hotarirea
26/2010 )
e)soluţionează
conflictele juridice de natură constituţională dintre
autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a
preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f)veghează la
respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g)constată
existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele
constatate Parlamentului şi Guvernului;
h)dă aviz consultativ
pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i)veghează la
respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j)verifică îndeplinirea
condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către
cetăţeni;
k)hotărăşte
asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui
partid politic;
l)îndeplineşte şi
alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
Art. 147: Deciziile
Curţii Constituţionale
(1)Dispoziţiile din
legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din
regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi
încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen,
dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de
drept.
(2)În cazurile de
neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea
acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii
Constituţionale.
(3)În cazul în care
constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost
constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face
obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul
internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi
ratificat.
(4)Deciziile Curţii
Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la
data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor.
TITLUL VI: Integrarea
euroatlantică
Art. 148: Integrarea
în Uniunea Europeană
(1)Aderarea României la
tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor
atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al
exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor
prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în
şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu
o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi
senatorilor.
(2)Ca urmare a aderării,
prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi
celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate
faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
(3)Prevederile alineatelor
(1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru
aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4)Parlamentul,
Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea
judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a
obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile
alineatului (2).
(5)Guvernul transmite celor
două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu
înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii
Europene.
Art. 149: Aderarea
la Tratatul Atlanticului de Nord
Aderarea României la Tratatul
Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa
comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de
două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
TITLUL
VII: Revizuirea
Constituţiei
Art. 150: Iniţiativa
revizuirii
(1)Revizuirea
Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la
propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul
deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000
de cetăţeni cu drept de vot.
(2)Cetăţenii care
iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină
din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în
fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să
fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei
iniţiative.
Art. 151: Procedura
de revizuire
(1)Proiectul sau propunerea
de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat,
cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor
fiecărei Camere.
(2)Dacă prin procedura
de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul,
în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel
puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
(3)Revizuirea este
definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult
30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
(1)Dispoziţiile
prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent,
unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de
guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei,
pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul
revizuirii.
(2)De asemenea, nici o revizuire
nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor
şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.
(3)Constituţia nu poate
fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de
urgenţă şi nici în timp de război.
TITLUL
VIII: Dispoziţii
finale şi tranzitorii
Prezenta Constituţie
intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. La aceeaşi
dată, Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în
întregime abrogată.
Art. 154: Conflictul
temporal de legi
(1)Legile şi toate
celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu
contravin prezentei Constituţii.
(2)Consiliul Legislativ, în
termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de
organizare, va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta
Constituţie şi va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului,
propuneri corespunzătoare.
Art. 155: Dispoziţii
tranzitorii
(1)Proiectele de legi şi
propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă
potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în
vigoare a legii de revizuire.
(2)Instituţiile
prevăzute de Constituţie, existente la data intrării în vigoare
a legii de revizuire, rămân în funcţiune până la constituirea
celor noi.
(3)Prevederile alineatului
(1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat
prezidenţial.
(4)Dispoziţiile cu
privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la
îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de
revizuire.
(5)Judecătorii în
funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de
conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până
la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru
asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani, la expirarea
mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi
numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6)Până la constituirea
instanţelor judecătoreşti specializate, litigiile rezultate din
activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către
instanţele judecătoreşti ordinare.
Art. 156: Republicarea
Constituţiei
Legea de revizuire a
Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de
5 zile de la data adoptării. Constituţia, modificată şi
completată, după aprobarea prin referendum, se republică de
către Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dându-se
textelor o nouă numerotare.
*) Modificată şi completată
prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29
octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152
din Constituţie, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o
nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).
Legea de revizuire a
Constituţiei României nr. 429/2003
a fost aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003
şi a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a
Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din
22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului
naţional din 18-19 octombrie 2003 privind Legea de revizuire a
Constituţiei României.
Constituţia
României, în forma iniţială, a fost adoptată în
şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21
noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin
referendumul naţional din 8 decembrie 1991.
Publicat în Monitorul Oficial cu
numărul 767 din data de 31 octombrie 2003
Forma
sintetică la data 30-nov-2016. Acest act a fost creat utilizând tehnologia
SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt
mărci înregistrate ale Wolters Kluwer.